Manastirea Constantin Brancoveanu de la Sambata de Sus

Atracția zonei este Mănăstirea BRÂNCOVEANU SÂMBĂTA DE SUS - loc de pelerinaj pentru mulți credincioși, Istoria Mănăstirii Brăncoveanu începe din secolul al XVII-lea. În anul 1654 satul și moșia din Sâmbăta de Sus au intrat în stăpânirea lui Preda Brâncoveanu, boier de loc din sudul Carpaților, care a construit o bisericuță din lemn pe valea râului. Pe locul acesteia, în jurul anului 1696, primul ctitor, domnitorul Constantin Brâncoveanu, domn al Țării Românești între anii 1688-1714, a zidit în piatră o mănăstire.
MUZEUL MĂNĂSTIRII SÂMBĂTA,
Muzeul Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus deține astăzi una din cele mai bogate colecții de picturi vechi pe sticlă, aparținând secolelor XVIII-XIX, icoane pe lemn, predominant fiind stilul brâncovenesc, vesminte preotești și arhierești, o colecție unică de carte veche, manuscrise, pergamente, scrisori, precum și o valoroasă colecție de obiecte de cult
Academia de la Sâmbăta - este vorba de o clădire cu aproximativ 70 de camere, un amfiteatru în care pot fi primiți, găzduiți și serviți oamenii din afară, care în dorința lor de studiu și retragere să se poată bucura de condițiile oferite de mănăstire, de materialul științific necesar studiului pus la dispoziție de nou amenajată biblioteca, precum și de atmosfera propice studiului oferită de cadrul natural.
Academia este proiectată ca un loc unde să se desfășoare diferite conferințe pe teme religioase, culturale, științifice și artistice.
Atelierul de pictură al Mănăstirii Brâncoveanu, este cea mai importantă școală de pictură din țară, școală condusă de Părintele Arhidiacon Calinic Morar. Acest atelier a adus un mare renume mânăstirii. Atelierul de pictură realizează într-o maniera nouă picturi tradiționale pe sticlă și creații noi ce respectă vechiul stil impus de meșterii din secolele trecute. Toate picturile sunt realizate manual și expuse într-o aripă a muzeului mănăstirii.
Zona Turistică Sâmbăta, unde deși suntem în faza de dezvoltare avem 5 hoteluri, peste 20 de pensiuni și vile, 7 case de vacanță, mai multe restaurante și terase unde turiștii pot servi masa, plus în contrucție mai multe pensiuni și case de vacanță.
Cabana VALEA SÂMBETEI - priveliștea este deosebită, hotelurile și pensiunile oferă multiple oportunități : piscină, fitnes, spa, plimbări în aer liber, mâncăruri tradiționale etc, iar iubitorii de natură pot folosi traseele montane pentru a ajunge la Cabana Valea Sâmbetei, Chilia părintelui Arsenie Boca, Fereastra Mare, Lacul Urlea, Piatra Caprei, Vistea Mare, Balea.
Castelul Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus - situat în sectorul apusean al satului Sâmbăta de Sus este o atracție turistică a localității, totodată fiind și un monument istoric valoros. Primul castel a fost construit în 1708 de Constantin Brâncoveanu, care s-a degradat în timp și a fost și s-a construit un nou castel de către Grigore Brâncoveanu, nepotul domnitorului în anul 1800.
Biserica Sâmbăta de Sus Apuseană
Biserica, cu hramul Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron, a fost construită în 1784 în stilul brâncovenesc, în formă de navă, fără abside laterale. Zidurile sunt masive, de o grosime apreciabilă, făcute din piatră de râu. Ferestrele sunt cu specific de cetate, largi în interior şi îngustându-se spre exterior.
Biserica din Sâmbăta de Sus Răsăriteană - ctitorie a lui Brâncoveanu a fost constuita în anul 1786 de către egumenul Visarion la puțin timp după prigoana din anii 1761-1762 când hazburgii catolici au distus bisericile din Ardeal. Lucrări de reparații s-au făcut în anii 1954-1957.

Înapoi